Îngijorare la Londra: Tony Blair și John Major vorbesc despre destrămarea Marii Britanii

Îngijorare la Londra: Tony Blair și John Major vorbesc despre destrămarea Marii Britanii
Publicat: 09/06/2016, 21:44

„Abandonați apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană și să nu fiți surprinși că la final, drept consecință, abandonăm unitatea noastră ca țară”, a declarat John Major, premier conservator britanic în intervalul 1990-1997.

„Cel mai de succes model de uniune din istorie riscă să se destrame pentru totdeauna”, a adăugat John Major într-un discurs rostit la Universitatea Ulster, în Londonderry, potrivit Reuters.

„Dacă vom vota în favoarea ieșirii din UE pe 23 iunie, vom pune în pericol viitorul Irlandei de Nord, va fi un parcurs lipsit de rațiune”, a spus, la rândul său, fostul premier laburist Tony Blair.

Regiunea Scoția a organizat referendum pe tema apartenenței la Marea Britanie în 2014, dar 55% dintre alegători au respins independența.

În cazul ieșirii Marii Britanii din UE, politicienii scoțieni ar putea organiza un nou referendum proindependență, dublat de o întrebare privind aderarea autonomă la Blocul comunitar.

Pe de altă parte, o ieșire a Marii Britanii din UE va însemna reintroducerea controalelor vamale, inclusiv cu Irlanda, generând probleme în regiunea britanică Irlanda de Nord.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×